În Semiluna Fertilă, unde Tigrul și Eufratul se uneau, a înflorit una dintre cele mai vechi civilizații care a observat cerul înstelat cu o atenție sistematică: Sumerul. Succesorii lor, babilonienii, au moștenit și rafinat această cunoaștere, creând un sistem complex de astrologie care avea să stea la baza dezvoltărilor astronomice și astrologice ulterioare timp de mii de ani. Pentru aceste popoare antice, corpurile cerești nu erau simple obiecte fizice, ci manifestări divine, mesageri care dezvăluiau voința zeilor și viitorul regatelor lor prin intermediul omenilor.
Primii Observatori ai Stelelor: Sumerienii și Baza Limbajului Ceresc
Sumerienii, care au apărut în jurul mileniului al patrulea î.Hr., au pus primele baze pentru astrologia babiloniană ulterioară. Deși accentul lor inițial era mai mult pe calendarul agricol și ciclurile naturii, au început să observe mișcările regulate ale soarelui, lunii și celor mai strălucitoare stele. Au identificat constelații, deși acestea nu corespundeau încă pe deplin cu zodiacul grecesc ulterior. Notele lor erau în principal axate pe urmărirea timpului și prezicerea evenimentelor sezoniere.
Rafinamentul Babilonian: Omenii Scrise pe Cer
Babilonienii, începând cu mileniul al doilea î.Hr., au fost cei care au dezvoltat astrologia într-un sistem avansat. Ei credeau că cerul era un script divin, în care fiecare mișcare planetară, fiecare eclipsă și fiecare apariție a unei stele conținea un mesaj specific pentru sfera terestră. Aceste mesaje erau interpretate ca omeni, semne prevestitoare ale evenimentelor viitoare, variind de la bunăstarea regelui și soarta regatului până la recolte, războaie și dezastre naturale.
Preoții-astrologi babilonieni, cunoscuți sub numele de kalû, erau figuri de rang înalt la curte. Ei țineau evidențe precise ale observațiilor astronomice, le documentau pe tăblițe de argilă și stabileau legături între fenomenele cerești și evenimentele terestre. Faimoasa Enūma Anu Enlil, o serie extinsă de șaptezeci de tăblițe de argilă, este o lucrare monumentală care cataloghează mii de omeni pe baza pozițiilor și aparițiilor soarelui, lunii, planetelor și stelelor.
Importanța Planetelor Vizibile: Călătorii pe Cer
Babilonienii cunoșteau cele cinci planete clasice vizibile cu ochiul liber: Jupiter (Marduk), Venus (Ishtar), Marte (Nergal), Mercur (Nabu) și Saturn (Ninurta). Ei vedeau acești “călători” (lumbū) ca pe principalii mesageri ai zeilor. Apariția lor ca stea a dimineții (care răsare înaintea soarelui) sau stea a serii (care apune după soare) era crucială pentru interpretarea omenilor.
Steaua Dimineții: Răsăritul unei planete înaintea soarelui era adesea asociat cu o perioadă de ascensiune, manifestare, inițiative noi și potențial conflict. Energia divină a planetei era văzută ca ieșind în față, gata să exercite influență.
Steaua serii: Apariția unei planete după apusul soarelui era, în schimb, adesea asociată cu o perioadă de culminare, finalizare, reflecție și potențial sfârșit sau tranziție. Energia planetei era văzută ca retrăgându-se sau consolidându-și influența.
Ecouri Mitice pe Cer:
Fiecare planetă era strâns legată de o anumită zeitate, iar miturile asociate cu ele colorau interpretarea omenilor lor:
Jupiter (Marduk): Regele zeilor, asociat cu dreptatea, domnia, prosperitatea și protecția. Apariția sa ca o stea strălucitoare a dimineții era văzută ca un semn favorabil pentru conducător.
Venus (Ishtar): Zeița iubirii, fertilității, războiului și frumuseții. Ciclurile ei ca stea a dimineții și stea a serii erau urmărite îndeaproape și asociate cu perioade de pace sau conflict, iubire sau gelozie.
Marte (Nergal): Zeul războiului, al ciumei și al lumii subterane. Apariția sa ca stea a dimineții putea indica conflicte sau dezastre iminente.
Mercur (Nabu): Zeul înțelepciunii, al scrisului și al mesajelor. Mișcările sale rapide și aparițiile în apropierea soarelui erau asociate cu știri, comerț și activități intelectuale.
Saturn (Ninurta): Un zeu al agriculturii, al vânatului și al războiului, asociat mai târziu și cu limitele și restricțiile. Apariția sa putea indica vremuri dificile sau necesitatea disciplinei.
“Lumea Subterană” a Planetelor:
Perioada în care o planetă este invizibilă, aproape de soare, era văzută simbolic ca o călătorie prin “lumea subterană”. Când o planetă reapărea ca stea a dimineții după această perioadă, era văzută ca o “renaștere” cu putere și influență reînnoite.
Astrologia Mundană: Semne Cerești pentru Afaceri Lumești
Astrologia babiloniană era în esența sa “mundană”, axată pe prezicerea evenimentelor care afectau colectivul: regatul, populația, vremea, războaiele și prosperitatea economică. Omenii derivați din aparițiile planetare și fazele lor erau direct aplicabili acestor chestiuni lumești.
Concluzie:
Astrologia sumeriană și babiloniană, cu sistemul său complex de omeni, oferă o perspectivă fascinantă asupra modului în care civilizațiile timpurii interpretau cerul ca o oglindă a realității terestre. Observarea atentă a planetelor vizibile și a aparițiilor lor ca stea a dimineții sau a serii, înrădăcinată în credințe mitologice profunde, a stat la baza unei tradiții astrologice care continuă să existe sub diferite forme până în zilele noastre. Deși abordarea noastră modernă a astrologiei a evoluat, noțiunea fundamentală că ciclurile cerului rezonează cu evenimentele de pe pământ rămâne un concept puternic și intrigant.
