Azi noapte a fost furtună! Copacii au vuit cu măreție, vântul i-a scuturat, le-a smuls frunzele și le-a amintit că trebuie să vină iarna.
Lor nu le-a plăcut. S-au adunat buluc în grădina mea și au protestat cu vehemență toată noaptea. I-am lăsat în pace că de, ce să fac?! nu mă bag, eu în problema asta. Le am pe ale mele, și încă cât…
Dar de dimineață părțile s-au conciliat. Vântul s-a ascuns printre nori și l-au lăsat pe soare ca să iasă. El, magnificul, strălucea de zor, dar ploaia încă nu pleca-se. De bucurie, copacii au început cânte și să-și scuture picăturile de pe frunze.
Ieșisem la o țigare și m-au implicat și pe mine în chestiunea asta. Am zis, bine, de data asta vă ajut!
Nu că am putut face cine stie ce, că nu prea am înțeles eu ce-și doreau dânșii.
Le-am zis, hai să vă fac o poză! S-au așezat frumos și i-am pozat. În față copacii, puțin somnoroși, pe fundal ploaia gălăgioasă, iar acolo în spate soarele bucuros că a putut și el să se arate. Ce mai … o poză de familie!