Încă de azi noapte a venit tiptil, bătând în geamuri vântul. Mi-a fost teamă să adorm și mi-am ținut inima în palme, doar doar să nu năvălească peste noi, invadându-ne camera, furtuna.

Dar geamurile hotelului au rezistat și dimineața am coborât să văd marea.

Era acolo, uruind, ieșită din matcă, amețitor de frumoasă. În jurul meu, dedesupt și deasupra, zbura viscolit nisipul. Vântul îi ridica și apoi cădea în zbor liber cântându-și șoptit simfonia.

L-am ascultat, am respirat marea și am fost iarăși parte dintr-un întreg. Am imortalizat pe cât am putut această frumusețe năvalnică. Ce nu a putut surpinde camera, am suprins eu cu sufletul. Le voi lua să le duc mai departe, așa cum fac cu toate care se abat în preajma drumului meu.