Am împodobit aseară bradul, primul după mulți ani trăiți…, după multe țări prin care am rătăcit…, și după și mai multe case schimbate…
A fost firesc … l-am ales, l-am cărat, l-am fixat în mijlocul camerei … nimic excepțional. Mirosea la fel, mirosea a colinde și a acasă … el același … eu puțin mai tăcută și mai înceată. Mi-am pus mai întâi betală-n păr, așa ca înainte și abia mai apoi am început să-l împodobesc pe el.
“O, brad frumos, cu cetina ce-a verde tu ești copacul credincios ce frunza nu și-o pierde”
A mai trecut un an. Ce repede a trecut! Am trăit frumos? Ce las în urmă? Ce vreu să iau cu mine? Ce pot să iau?
“O, brad frumos; mă’ndemni să fiu ca tine: statornic, drept și credincios și făcător de bine. ”
Venea miros de cozonaci dospiți de casă. Ce bine miroseau cozonacii și ce departe se făcuse ‘acasă’  … 25 de ani departe … un sfert … din viața mea ….