Cine sunt eu

Numele meu este Ana-Magdalena Zainea. Sunt născută în România și locuiesc în Belgia. Sunt femeie, mamă, parteneră, astroloagă, coach și scriitoare Am o paletă largă de interese, o minte creativă și dornică de mai mult. Mă aflu într-un proces de aprofundare continuă a vieții și lumii care mă înconjoară. Cu cât aprofundez mai mult, pe atât realizez că de fapt nu înțeleg mai nimic. Și îmi dau seama că lumea asta este mult mai complex decât o pot cuprinde eu cu intelectul. De aceea, am ales să trăiesc într-o stare de continuă admirație. Nu mai încerc să înțeleg viața, ci doar mă minunez de ea, o ador așa cum este și așa cum vine, și-i văd frumusețea chiar și acolo unde alții nu o (mai) pot vedea. În esența mea sunt o mistică și încerc cum pot să îi inspir pe cei din jurul meu să îi motivez pentru ca ei să-și urmeze pasiunile și să-și trăiască sensul.