Am întâlnit o turturică… plecasem la o plimbare cu bicicleta. De fapt ieșisem afară ca să-mi caut liniștea căci nu mi-o mai găseam acasă. Liniștea mi-o pierdusem încă de ceva timp, asta de când am luat-o iar de la capăt … a nu știu câta oară, o strămutare aproape forțată … și alegeri pe care mai apoi a trebuit să le fac … ca de fiecare dată, doar ținând cont de alții …pe când eu, dacă ar fii fost să aleg doar pentru mine, nu aș fii ales nimic.

Tot încercând să-mi amorțesc neliniștea am început iar să beau…. La început doar așa câte un pahar seara, pe urmă câte două și în ultimul timp nu mai îmi ajungea sticla.
Și l-am (re)găsit în adâncul meu pe tata, săracul… D-zeu să-l ierte…Era acolo, la fel de neliniștit ca mine… tot încercând să facă lucruri frumoase, să realizeze ceva și mereu lovindu-se de lumea asta urâtă în care ne-am născut eu și el.
Dar poate el nu a avut șansele pe care le primesc eu azi, pentru că eu am în jurul meu oameni frumoși, oameni care mă susțin și vor să îmi fie aproape chiar dacă eu mă simt mereu singură în mijlocul tuturora. Și de aceea mă ajuta cât de cât băutura, mă ajuta să mă conectez cu lumea … îmi liniștește mintea.

Deci de fapt eu plecasem pe bicicletă ca să-mi caut liniștea, dar intenționam mai întâi să-mi arunc niște sticle la containarul de reciclare. Și am agățat de ghidonul biciletei o sacoșă cu toate sticlele de vin goale … vin dintr-acela alb demi-dulce care se bea cu măsură, afară pe terasă, împreună cu oameni dragi, cu prieteni, râzând și simțindu-te bine … pe când eu îl băusem singură aproape cald și tot de odată. Și acum sticlele din sacoșă se ciocneu una de alta și parcă toți pe stradă le auzeau și-mi intuiau secretul. Și tot ce vroiam era să ajung mai repede la containarul acela ca să-mi arunc rușinea. Dar și mai mult aș fii vrut să mă opresc la magazinul din colț și să-mi mai cumpăr o sticlă. M-am abținut, am mers mult cu bicicleta, am căutat periferia orașului, acolo unde nu-s magazine și nici restaurante și nici baruri cu vin alb demi-dulce sau roșu sau roz sau din care o fi el bată-l-ar vina.

Și mi-am simțit durerea mocnind … era aceeași … cea pe care încerc să o amorțesc de ceva timp, de fapt de o viață…căci vroiam  să fac lucruri frumoase … să realizez ceva … să adun în jurul meu oameni …să mă conectez cu ei și să pot dăruii din lumina mea… lumina asta care, acum neîmpărtășită … mă pârjolește. Și am privit mai departe copacii și florile și iarba, am respirat adânc, am mai plâns puțin și am pedalat mai departe.

Pe drumul spre casă am întâlnit o turturică. Stătea cuibărită în iarbă și se uita la mine. M-am îndreptat spre ea, și m-am minunat cum de stătea ea așa nemișcată. Avea ochiii deschiși, și privea neînfricată lumea, am dat să o ating …. era moartă. Ce curajoasă!… mi-am zis … s-a uitat ochi în ochi cu moartea … până la sfârșit … și a refuzat să se urâțească … așa aș vrea și eu! I-am rostit ceva frumos, mi-am rostit și mie o încurajare și am plecat pe bicicletă înapoi spre casă. Și ușor ușor m-a prins din urmă sentimental acela că iar am eșuat … pentru nu știu câta oară … și că am trăit degeaba … și deja mă oprisem în gând la magazinul din colț ca să-mi cumpăr o stilă de vin … vin dintr-acela alb, demi-dulce sau roșu sau roz sau amar sau din care o fi el …bate-l-ar să-l bată … și pe când credeam că de fapt pierdusem și bătălia de azi … am trecut în viteză pe lângă magazin … fără să opresc …. și am pedalat mai departe spre casă … ca o luptătoare … dar mâine?! … mâine?!  mi-am zis …. mâine …o luăm iar de la capăt … dar azi … am învins. (24 aprilie 2023)