Pom de Crăciun

Am împodobit aseară bradul, primul după mulți ani trăiți..., după multe țări prin care am rătăcit..., și după și mai multe case schimbate...
A fost firesc ... l-am ales, l-am cărat, l-am fixat în mijlocul camerei ... nimic excepțional. Mirosea la fel, mirosea a colinde și a acasă ... el același ... eu puțin mai tăcută și mai înceată. Mi-am pus mai întâi betală-n păr, așa ca înainte și abia mai apoi am început să-l împodobesc pe el.
“O, brad frumos, cu cetina ce-a verde tu ești copacul credincios ce frunza nu și-o pierde”

Lumea aceea ...

Lumea aceea care îmi lipsește mie! Lumea aceea toată …
Mă simt ca și cum aș fii murit și renăscut, vreau să mă reîntorc acolo și știu ca eu nu mai sunt eu. Nu aș găsii nimic acolo, nimic din eu cea care s-a pierdut!

Să mai merg pe afară, să întâlnesc lume pe stradă și să vorbesc cuvinte …lungi, adânci prabușite din cer. Lumea mea pierduta ... cuvinte șoptite, rostite aiurea … asociaţii fumoase … prost interpretate și rostite. Fraze zise la repezeală … cu mâncături de cuvinte. Semne făcute din buze … din ochi și din vârful degetelor.