Vara de acasă

vara de acasa

E zii de vară, întunecată, umedă…așa cum e aici în nordul lumii, unde, noi emigranții, purtând soarele-n sânge, ne pierdem puțin câte puțin căldura, obosind, rămânând la final cu oasele pline de reumatism.
Mi-a trebuit ceva timp până m-am dezmeticit și am înțeles că vara de acasă nu are să vină.
Înainte mă pregăteam mai din timp, îmi cumpăram rochițe și pălării pentru ca mai apoi să le păstez în dulap, nepurtate. Și dacă totuși se întâmpla să ne viziteze vreodată căldura, vorbeau la meteo despre ‘o masă de aer cald venită din est’ iar asta era pentru mine un ‘aer de acasă’.
Plouă, pe când acasă se coc caișii. Bate vântul, e furtună iar eu aștept ‘colet cu aer cald’, să-mi aducă miros de caise și fân încins, să mă văd iarăși umblând desculță, sărind de pe un picior pe altul cu tălpile încinse de arșiță, alergând spre gârlă.
Ce-mi mai plăcea ca să mă scald și să privesc la jocul apei! Ce bine miroase gârla, unduindu-se între maluri. Și cât am pierdut din pasiunea mea de atunci!
Și de fapt aș vrea să întorc timpul pentru a fii iar acasă. Dar acel ‘acasă’ nu a exitat nici în timp nici în spațiu ci doar pe dinlăuntrul meu.
Am fost și sunt o căutătoare, mereu neliniștită. Ca și copacul care își poartă în pântec scorbura, fără să știe că prin gaura aia scobită i-au curs odată seve.
Hai vara Belgiană, hai curge-ți ploaie și bate-mă vânt. Cunosc aromele fierbinți ale pământului și sunt aici și acolo, adulmecând viața, fiind parte din ea. Îmbrac haina femeilor lumii și port pe sub piele lumina de acasă.

Etichete