Iritație la sala

maimute aud-vad-tac

Unele lucruri se întâmplă unora poate aiurea, dar altele, cred eu, chiar cu un scop. Ieri de exemplu, mie, la sală. Cred că trecuseră vreo două luni bune de când nu am mai fost pe acolo.
Bine am avut și motive ... ba sciatica, ba piciorul, ba judecata care se aproprie, ba mutarea, ba de toate ... oricum, adunate cap la cap destul ca să nu mai mă duc.
Acum între două crize de sciatică mi-am zis eu ... hai fată la sală! Poate îmi trece durerea dacă pedalez puțin. Dar de fapt nu pentru pedalat m-am dus eu, dar mai mult pentru sauna pe care o au acolo.
Mă sui eu pe bicicletă, pornită să o țin așa cam o oră. Îmi pun căștiile, dau muzica tare și ce mai ... pedalează fată.
După 10 minute se așează lângă mine o duduie și se pune și ea pe pedalat. De pedalat pedala ea tare, dar tot mai tare se auzea cum telefona cu o altă duduie într-o limbă indecifrabilă mie.
Acum, eu cu bun simț, înghit. Înghit ce să fac, strîng din dinți și pedalez mai departe.
După 10 minute de îndurat încep să mă uit din când în când la ea. Suspin, tușesc, strâng ghidonul bicicletei din ce în ce mai tare de parcă aș gâtui-o pe ea.
După încă 10 minute de suspinat, tușit și gâtuire imaginară, doamna încă nu prididește. Eu în culmea iritației, încep să îmi spun că e mai bine să plec.
Dar de ce să plec și să-mi cedez teritoriul, doar eu venisem prima, și mai apoi, vorbitul tare în sala de fitnes nu prea se potrivește cu regulamentul de bună purtare.
Mai trec 10 minute de dialog interior, ascuns sub căști cu muzica la volum maxim prin care răbunfnea facil glasul doamnei trăncănind interminabil.
Dacă aș pleca ar fii mai bine pentru liniștea mea, dar și mai bine mi-ar prinde acum dacă aș apuca-o pe doamnă de o aripă și aș azvârli-o afară din sală. La urma urmei și eu am aceleași drepturi aici chiar fiind eu imigrantă. Mi-am plătit intrarea la sală, îmi plătesc taxele la stat, singura diferență e că eu am probabil pielea mult prea subțire pe când a ei e mult prea groasă.
Spre final, după lupte enorme date in sufletul meu, hotărăsc să-i fac semn.
"Mai încet duduie vă rog. Mi-am dat muzica la maxim dar tot vă aud!"
Ea îmi zîmbește lasciv. Probabil nici nu m-a înțeles. Continuă mai departe, ce-i drept un picuț mai moale.
A încetat cu telefonatul abia la 5 minute înainte să-mi termin eu programul ... probabil dinadins ... nenorocita! Apoi mi-a aruncat o privire urâtă așa ca să mă-nvețe ea minte.
Ce să mai zic, am tăcut și mi-am dus fantezia până la capăt: ea telefonând pe bicicleta ei, eu lângă ea furioasă, o scutur puțin "Hei... dududi ... duduie ...unde vă e bunul simț!! Nu se poate așa. Inandmisibil!? Cum? Ce ... Nu vrei! Afară javră!" Și o ciufuleam bine în gând cu toată frustarea minutelor în care nu schițasem nimic. Și pe cât de ciudat poate fii dar am simțit puțin din căldura aceea lăuntrică a amazonei care se întorce victorioasă din război.
Am intrat pe urmă în sauna, pentru care venisem de fapt, și m-am tot gândit, că întâmplarea asta nu a fost tocmai aiurea. Că poate ar fii trebit să decid din primul moment ce să fac: ori să plec ori să-i vorbesc ... dar așa nu am câștigat nimic. Mai mult am pierdut!

17 martie 2017