Vara de acasă

E zii de vară, întunecată, umedă…așa cum e aici în nordul lumii, unde, noi emigranții, purtând soarele-n sânge, ne pierdem puțin câte puțin căldura, obosind, rămânând la final cu oasele pline de reumatism.
Mi-a trebuit ceva timp până m-am dezmeticit și am înțeles că vara de acasă nu are să vină.

Etichete

Iritație la sala

Unele lucruri se întâmplă unora poate aiurea, dar altele, cred eu, chiar cu un scop. Ieri de exemplu, mie, la sală. Cred că trecuseră vreo două luni bune de când nu am mai fost pe acolo.
Bine am avut și motive ... ba sciatica, ba piciorul, ba judecata care se aproprie, ba mutarea, ba de toate ... oricum, adunate cap la cap destul ca să nu mai mă duc.
Acum între două crize de sciatică mi-am zis eu ... hai fată la sală! Poate îmi trece durerea dacă pedalez puțin. Dar de fapt nu pentru pedalat m-am dus eu, dar mai mult pentru sauna pe care o au acolo.

Ce este ... și ce nu este .... astrologia

Vă mai amintiți oare primul moment în care ați privit cerul noaptea?
Ce-ați văzut atunci? Luna? Stelele?
Dar mai apoi când ați aflat că cerul nopții este un univers infinit?
Ce ați simțit atunci? Fascinație? Teamă?
Eu și acum îmi amintesc primul meu cer înstelat pe care l-am văzut, deși eram pe atunci doar o fetiță, căci acela a fost momentul din care a început relația mea cu cerul, relație pe care abia mult mai târziu aveam să o înțeleg studiind astrologia.

La început a fost ...

La început a fost cuvântul!
Ce simplu ar fii fost el dacă mai apoi eu nu l-aș fii rostit în altă limbă.
Dar altfel nu m-ar fii înțeles nimeni aici, departe de acasă,
pe când eu tare doream ca ei să mă-nțeleagă
Deci am ales să tac,
Și am tăcut prin poze, prin culoare
Fiindcă tăcând alesesem să nu aleg încă
Pentru că această a doua limbă a mea, se lipise de mine la fel ca prima
Și deșii le vorbesc pe amândoua la fel de bine le scriu tot la fel de greșit
Pe când tăcând am omis greșeala
Și nespunând nimic vroiam să spun totul

Apă

Am fost apă repede de munte
Și am curs la vale, năvalnică ... nestăvilită.
Am strămutat munții în drumul meu
Și i-am transformat în nisip.

Apoi am coborât mai jos, m-am domolit.
Mi-am pierdut albăstreala curată
Și am cunoscut noroiul.
Au crescut în mine rădăcini
Și le-am dus mai departe la vale.

M-am îndreptat încetișor spre mare,
Ca să-i duc ei comorile mele
Nisipul munțiilor sfărâmați,
Nămolul pământului.

Un nou început...

Începutul este un sfârșit așa cum fiecare sfârșit este de fapt un început…
Nu există viață care să nu fie legată de o altă viață și tot ce se naște din om, va naște iarăși om.
Viața omului nu este o destrămare de la leagăn spre mormânt,ci este o curgere.
Suntem ca apa unui râu, mereu alta dar totuși aceeași, ca frunzele copaciilor care mor pentru a renaște mereu și mereu.
Ne schimbăm culoare ochiilor și luăm altă înfățișare, ni se dau nume noi și ne angrenăm în povești fantastice, pline de tâlc.

Picătura

S-a adunat picatură de suflet din inima mea
Și mi-a căzut peste față printre pleoape
Nu m-a udat așa cum udă lacrimile
Și nici nu m-a întrebat dacă se poate
M-am rușinat când am simțit-o și au văzut-o și alții cum cade
S-a lipit inutilă de podea și a împroșcat lumea cu lumină
Ce inutilă, ce neobrăzată, ce nebună ...
S-a uitat la mine de jos și mi-a zâmbit
Lucea, cristalină nevinovată și rotundă
Am tras în mine aerul cu care îmi începusem viața

Toamna

E frig și se aproprie de mine toamna,
Mă ascund sub haine unde mai păstrez puțin din bronzul verii.
Toamna mă salută cu foșnet de frunze,
Îi răspund, și-mi încâlcește și mai tare părul cu vântul
Bine ai venit toamnă!
Ce bine miros frunzele tale!
Ce frumos dansează ele...
... căzând

7 octombrie 2015

Dialog

 Unde o să ajungem? ... întreabă FRICA
Nu știu ... zice CURAJUL ... Hai înainte!
Ajungem noi undeva! ... suflă SPERANȚA
Ajungem acolo unde trebuie să ajungem!
...șopti IUBIREA
13 maart 2015